Moș Crăciun nu poartă converși

Lumea e mai draguță de Craciun. Nu e mare brânză sa fii așa. Mergea cu pași rari în jurul teatrului de comedie. Își asculta tic-tacul pantofilor pe asfaltul ud. Abia ce începuse o ploaie maruntă, cu stropi mai mici decât o o picatură obișnuită. Nu e mare brânză, își spuse. Și chiar nu era. Dar nu putea să plece de-acolo, chiar daca știa deja ca n-are sens să-l mai aștepte. 

Nici nu se grăbea nicăieri. Curațenie acasă. Nici un alt plan în afară de teatru. Ar fi băut o cafea dar îi era prea frica să nu se apuce din nou de fumat. Și de unde stătea acum nu se vedeau luminițele. Plimbarea pe Magheru era planul ei, teatrul era planul lui. Doar ca luminitele abia aprinse de-a curmezișul străzii contau mai mult pentru ea decât piesa. Se zgribuli la gândul unui marș alert pe bulevard până acasă. Printre toți oamenii drăguți de crăciun. Doar de crăciun sunt drăguți oamenii pe Magheru, din cauza vitrinelor cu beculețe. E ca o vrajă in aer, ceva nedefinit care îndulcește puțin cruzimea. O afecta și pe ea intr-un mod enervant acum, cand cel mai bine ar fi fost să fie ca în fiecare zi. Să nu fie nimic "magic", nimic după care să-i pară rău. Se întrebă unde a început toată vrăjeala asta cu crăciunul. 

Începuse de mult tare, când aflase cu stupoare că daca e fetiță cuminte și invață o poezie vine Moșul. Așa ca repetase cu bunica poezii despre reni, care erau ca niște cerbi dar de la Polul Nord. Despre Mosu' înțelesese ca e bătrân si are barbă albă. Și cand vine îi aduce cadouri. Nu cunoștea pe nimeni cu barbă albă așa ca n-a stiut la ce să se aștepte. Nici de cadouri nu prea ii ardea la inceput, era mai mult o tensiune in casă, o tensiune plăcuta. Toată lumea era fericită și toți au venit la ea acasă, în jurul bradului. Cel mai frumos brad pe care îl văzuse vreodată, cu steluțe, globuri si luminițe. Chiar ea l-a pus pe cel din vârf, in brațe la bunicul. "'Tâta mareee!" Apoi s-a speriat. 

Timpul s-a oprit și a venit Moșul. Mare. Uriaș. Acum întelese de ce trebuise să invete poezii. Ca sa-l îmbuneze pe marele om roșu cu barbă alba. Se ascunse dupa fotoliul mamei și urmări totul de acolo, din siguranță. De frică uită toate poeziile. Nu putuse decăt să se uite cu ochi mari la el. Aerul parea ca vibreaza la vocea lui tunatoare, dintr-o altă lume. Apoi se sfârși totul si Moșul plecă. Se ascunse după capul mamei, care o luase in brațe să spună pa pa. Nu mai știa ce cadouri primise atunci. I-a ramas doar mirosul intens de brad și cozonac. 

Au trecut ceva ani până să aibă amintiri despre cadouri. Păpuși, o rochiță albastră. Se gandi la rochița albastră si aproape o văzu in fata ochilor. Cu rochița albastră s-a terminat totul. O văzuse intr-un magazin mare, și semana atat de bine cu rochița fetiței de la televizor incât incercase totate șiretlicurile, plâns, bătut din picioare, bunicul – tot. Nici un rezultat. Așa ca i-a scris moșului o scrisoare, împreună cu mama. Invătase patru poezii lungi, le repetase de sute de ori in gand așteptand vraja. Și se indeplini. Bradul, steluțele, cozonacii, apoi veni seara si Mos Craciun sună la ușă. Cu un sac mare în care sigur avea loc si rochița. Sigur. Moșul se grăbea anul acela, așa cum venise la ea, trebuia sa se duca la toți copii. Nu mai bău ceai si nici nu mai mânca din cozonac, cum facuse alți ani. Tata era prieten cu Moșul dupa atâția ani și îl ajută să scoată toate cadourile din sac. Rochița era acolo. Fericire. Nu își putu reprima țipatul de fericire, chiar daca fetițele cuminți nu țipă. 

Apoi Moșul se duse la baie. Ea crezuse ca moșul nu merge la baie, dar, in fond, toată lumea merge la baie. Nu-i mai era frică de moș acum, așa că merse cu el la ușă și îi ură să zboare repede, ca să ajungă la toți copii. Apoi Moșul o pupă și se fâstăci. Și când o ridică in brațe, văzu că sprăncenele moșului erau negre și stufoase. Ceva îi spunea ca trebuiau sa fie albe, ca barba albă, ca anul trecut. Apoi se sperie de-a binelea pentru că barba Moșului se desprinse de față și se agăța de eticheta rochiței albastre din brațele ei. Moșul râse și după ce o așeza jos, își .... așezase la loc barba. A îmbatrânit moșul, spusese el râzănd. Dar ea nu se uita atunci in sus la el. Se uita uimită la tenișii moșului. Moșul avea teniși. 

Se crispă la senzația de atunci si se zgribuli de frig. Ploaia măruntă dinainte era albă acum. Incepuse să ningă. Îi inghețaseră picioarele și scotea aburi pe gură. Scoase telefonul din poșetă si verifică apelurile. Căt de mult poate să dureze până cănd iți aduci aminte că trebuia să mergi cu iubita la teatru? Căt de mult pâna să se uite pe geam și el. Dacă vede zăpada sigur își aduce aminte. Acum chiar ar fuma o țigară. Ridică privirea în sus și se uita la fulgi. Deschise gura. Strânse ochii. Apoi strânse pumnii si se încordă. 

Știuse a doua zi ca moșul nu cumpărase rochița de la magazin. El stă la Polul Nord. Ce să caute la magazin. Dar pe eticheta scria numele magazinului. Și cum să mergi în teniși prin toată lumea. Într-o singură seară. Trebuie ghete. In alți ani venise cu ghete, era sigură. Și nu iți cade barba când îmbătrânești. Îți crește. Așa a zis bunicul. Dar nu spuse nimic. La nimeni. Și nimeni nu îi dădu nici xplicație. Următorul crăciun lipsise vraja. Scrise scrisoarea lui Moș Crăciun de dragul mamei, învăță poeziile de dragul bunicii și il pupă pe moș de dragul tatei. Îi venea să strige in gura mare "STIU TOTUL !!! EȘTI VĂRU NU MOȘ CRĂCIUN!" dar nu putea să iasă din rol. Toată lumea își juca rolul pentru ea. Cum să le facă una ca asta? Cum să le strice Crăciunul? 

Vibra poșeta. Vibra? Vibra. 

Îi spusesera abia dupa trei ani, cănd moșul venise și la școală și acasă. Doi moși au fost motivul inițierii ei ca adult. Se simțise atăt de eliberată incât lacrimile fuseseră cat se poate de naturale. Au crezut-o și s-au simțit învingatori. Îi auzise vorbind in bucătărie despre magia crăciunului și cum ceilalti copii care știau de mult își pierdusera ani din copilarie. Mama îl lauda pe tata și tata o lăuda pe mama. Erau tare fericiți ca ascunsesera cadourile atat de bine si că moșul fusese așa natural. Era păcat sa îi stricam plăcerea de sărbatori. Cea mai falsă farsă și o acceptase așa cum era, chiar dacă de trei ani de zile îi venea să se urce pe Moș și să-i smulga barba falsă. Dar au trecut ani de atunci... Răspunse la telefon cu rochita albastră in minte. 

"Ce faci iubita? Acum am ieșit din ședintă. Nu se mai termina. Sunt plin de draci. Ar trebui să ma plateasca pentru 12 ore – nu 8"
"Uite, mă uit la zăpada"
"Ninge?? Ei da ! N-am văzut, ce frumos! Îmi pare rău ca am ratat piesa. N-ai mai intrat? "
"Nu"
"Aah, păi de ce iubita?! Nu trebuia s-o pierzi din cauza mea, măcar tu sa te distrezi."
"Oricum o văzusem deja."
"Te-ai suparat. Îmi pare rău. Și eu vroiam să vad piesa din nou. A fost ideea mea, nu? Să revedem piesa la care ne-am întălnit? Chiar n-am putut..."
"Știu că vroiai. Știu ca iți sunt dragă. Știu că ne vedem de trei ani și știu că am fost fericiți la început. Știu că ai mei te iubesc și te așteaptă la ei. Știu că nu vrei să-mi spui de sărbatori. Stiu ca ai impresia că asta ar conta pentru mine, dar te inșeli. Preferam să mi-o spui în față. Preferam să nu pretinzi că ești interesat de poveștile mele de la servici, sau de ce cadouri vreau să cumpar de Crăciun. Preferam să nu ma strangi in brațe ca și cum ar fi de datoria ta să o faci. Am văzut prea mulți Moși Craciuni cu barbi false ca să mai suport incă unul" 

Închise telefonul și iși aprinse o țigara. Miroase a iarnă pe Magheru.